B1 TV


Pițurcă, după calificarea la baraj: Vom vedea ce ne vor hărăzi sorții, cu siguranță plecăm cu șansa a doua


Selecționerul naționalei, Victor Pițurcă, a declarat, marți seară, că își dorește calificarea tricolorilor la Cupa Mondială 2014, precizând totodată că știe că România pleacă cu șansa a doua la baraj.

"Suntem fericiţi, am ajuns la baraj, credem în şansa noastră. Sper să şi reuşim să ne calificăm. Pentru mine ar fi foarte important, dar mai ales pentru această generaţie. Am avut şi jocuri care n-au mulţumit publicul, nu am luat punctele dorite, dar am reuşit să ajungem la baraj. Am ştiut că Olanda conduce cu 1-0 la pauză, dar pe mine m-a preocupat jocul meu. Vom vedea ce ne vor hărăzi sorţii la baraj, cu siguranţă vom avea şansa a doua, dar ne-o vom juca aşa cum ştim noi. Să fim realişti, nu înseamnă foarte mult dacă am ajuns la baraj, dar dacă această campanie ar fi încununată cu prezenţa în Brazilia, ar fi extraordinar", a declarat Piţurcă la GSP TV.

El a mai spus că această prezenţă la baraj nu va fi sărbătorită, România trebuind să-şi asigure calificarea la CM. De asemenea, Piţurcă a afirmat că România merită nota 10 plus pentru campania în vederea CM-2014.
 
 


Tricolorii și-au asigurat prezența la baraj după victoria scor 2-0 din fața Estoniei, care le-a asigurat locul secund în grupa D a preliminariilor din zona Europa.

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...